Hai acasa!!

De cateva luni fac AMR-ul zilelor.. pana cand ne vom revedea!

Sa explic: suntem 3 copchii acasa la mama, ne iubim maxim unul pe altul si viata ne-a imprastiat care pe unde..

Eu am plecat la 14 ani la liceu, departe de casa , frustrata de prezenta parintilor si a fratilor mei:un frate mai mic cu 2 ani si o sora mai mica cu 9.Imi amintesc cum plangeam duminica de duminica in fata ferestrei cand imi pregatea mama ciorba la borcan, pentru ca duminica nu era deschisa cantina internatuluI de fete de la pedagogic, sau mai plastic, fetelor de la Scoala Normala (suna ciudat atunci, suna ciudat si acum:P). La 14 ani maxim de greu in viata dupa ce au plecat ai mei si m-am vazut singura in ditai camera de 10 fete a fost sa-mi imbrac patucul in lenjerie. Dupa juma de ora de invartit cearceafuri si fete de perne, de privit cu ochi umezi in directia fetelor de la tara (rumene si inaltute si fortzoase…da, si fortzoase!) am renuntat. Dar a venit Rodica si din 3 scheme l-a dovedit!!Draga de Rodica..

Au urmat ani frumosi, plini de experiente vesele si triste: zbenguieli prin internat, pe la discoteci, primul sarut si primii fluturi in stomac, fugit la film, pupaturi patimase si stangace prin intunericul salii, in ultimele locuri din spate, dezamagirea din dragoste, despartiri, prietenii pe viata, prietenii pierdute, decizii de viata de una singura (in lipsa telefoanelor mobile, parintii erau rar consultati), singuratate, lipsa intimitatii (5 ani de zile, patul ”de spital” si dulapul de haine au reprezentat ”acasa” pentru mine) note, examene, prosteli, avant, mandrii etc. Imi amintesc de pisoiul de sor-mea: pe atunci avea 5-6 ani si il intreaba pe tata la un incept de an scolar: ”tati, unde o duci pe Miri?”..”la internat!”..si ea: ”si sunt multe fete bolnave acolo?”…tare, sis!!! internat-spital, close enough”!!!)))

Dupa alti doi ani a plecat frate-miu de-acasa: Liceul Militar!  Alte doruri, asteptari, emotii, revederi…

Cum spuneam suntem2 parinti, 2 fete si-un baiat si el e categoric ”dragul nostru”, al tuturor! Internatul lui a fost mai rigid, l-a maturizat instantaneu, i-a frant si lui aripi si i-a dat altele..Cu toate astea a cunoscut acolo oameni care i-au infrumusetat viata de licean si de student, mai tarziu..pentru ca si baietii (chiar daca plang cateodata:))) au mii de tampenii, betii de facut si povestit…si noi il asteptam cu inima la gura sa vina, sa-i probam hainele militaresti, sa facem poze, iar el sa ne faca sa radem in hohote! Esti  talentat Bro, ai un har!

Timpul a trecut si azi, dupa ani si ani de licee, facultati, serviciu, triunghiul nostru: Urziceni (parinti)-Ploiesti (Bro)-Bucuresti (eu si sor-mea) va arata altfel: va fi Bucuresti-Bucuresti- Bucuresti (sau pe-aproape:). Adica eu am ramas in Bucuresti dupa facultate, la fel si sora noastra si vine si el, ”cel mai plecat de-acasa” dintre noi, cu sotie, serviciu si cateva module de mobilier..vine Acasa! O sa fim toti 3 din nou (de fapt suntem vreo 6, ca avem soti, sotii, un copchil in gasca noastra mare).

Nu stiu exact care e CASA unui om: cea parinteasca, internatele, gazdele, chiriile, apartamentul in rate la banca?La noi, Acasa este unde suntem toti, impreuna ca un ghem incalcit , galagios si colorat. Acasa va fi la mine sau la Bro sau la Sor’mea sau la parinti…sau oriunde ne vom decide sa fim impreuna la un film, la o Sarbatoare, la o masa plina de voie buna, de dragostea parintilor nostri, de tineretea soramii, de dantuiala oltencei noastre, de copilariile debitate de barbate-miu, de glumele lui Bro, de frumusetea si candoarea fetitei mele!

Asa ca, Rox si Bro…va  asteptam ACASA!

AMR: 15 ZILE!!!!

si mai am o dedicatie, sa lasam nostalgiile…sa vina la noi!!!!

5 comentarii

Comentarii RSS URI identificator TrackBack