Jurnal de mamica

Nu am mai bloguit de mult si ma gandeam sa scriu aici si sa ramana pentru posteritate si momente din viata de mamica pentru a-2-a oara! un fel de saptamana obisnuita din viata mea, cu bb Maia de aproape 3 luni.

LUNI:

M-am trezit obosita dupa un week-end la munte in gasca mare. Maia (bb) a fost agitata toata noaptea.

Ma incearca o depresie (nu cred ca e postnatala…de fapt ce inseamna aia mai exact?)Sunt racita, iau antibiotice si nu am pic de putere in brate. M-a sunat barbate-miu si am inceput sa-i plang la telefon. Just like that!

El mi-a vorbit mumos si…sunt gata sa o iau de la capat:)

MARTI:

De ceva timp legan fetita pe picioare ca sa pot face cate ceva si cu mainile: sa mananc, manichiura (sa-mi tai unghiile, nu ceva cool), sa scriu vreun mail sau sa tin telecomanda.

Dar azi am mancat ceva in fata ei si ea si-a aruncat suzeta si a inceput sa faca balute!!Copilul are pofte la varsta asta?

Anyway, m-am asezat intr-un unghi in care nu ma vede si am reusit sa termin ”masa de pranz”, intr-un minut jumate.

Mi-e dor sa stau la masa 20 de minute!!!!

MIERCURI:

Ma uit la seriale doar din reclama lor la tv…ceva de genul: ‘ ‘azi, in Pariu cu viata..bla bla” nici nu-mi trebuie mai mult..

citesc doar titlurile ziarelor si mi-e suficient..la fel si cancanurile:titluri, titluri…Nimic nu ma pacaleste sa vreau tot articolul, nici macar titlurile ”capcana”: ”Cabral e suparat ca Andreea (nevasta-sa de 24 de ani) poarta lenjerie ca  a bunicii prin casa”…pe bune? sa zica Cabral saru’mana si daca e bagata in sac!! Il credeam destept degeaba si pe-asta! Inca unul care nu face fata unei femei adevarate, adulte…whatever!

Alt titlu, cica: ”care este parerea Andreei Tociu (d-ra Nas mare) despre criza economica si cresterea valutara”…sau ceva de genul.

Asta da, stire!! o sa-mi planific viata si finantele dupa ”flerul” d-rei…ca vad ca are destul!

JOI:

Azi am ars mancarea . Desi am cumparat multe semipreparate, caci nu mai am timp sa gatesc ca inainte, am ars mancarea! Ar fi trebuit sa functioneze chestia asta cu totul gatit  in 15-30 de minute: ravioli, calamar pane, mazare congelata, placinte cu dovleac si branza etc.

Asta e! Copilul a plans, eu am uitat ca pusesem la fiert ravioli, si a trebuit sa le mananc afumate bine.

Victime: o cratita buna de ”felu 2” (imi pare rau de ea) si eu, care  oricat as fi incercat sa  dreg gustul cu unt si ketchup…oribil, nu incercati asta acasa!!

Pentru sot am pregatit o placinta cu branza, care a fost gata in juma de ora, asa ca cina lui a fost gustoasa!

VINERI:

Si chiar si ocupata, sunt o femeie completa, sofisticata…stau pe facebook:))))

Nici nu stiu ce as putea scrie acolo zilele astea: ” Am ars mancarea. Cine stie sa o dreaga sa-mi dea mesaj pe privat!”" sau ”Azi nu am reusit sa fac un nenorocit de dus. Dati Unlike!” sau ”Facebook are o noua interfata. Abia ma mai descurc. Imbatranesc!”

Oricum, e vineri, vine week-endul si o sa petrec si eu timp cu aia mari. Bebe e mica si dulce si o ador, dar trebuie sa invat sa port o conversatie din nou, sa mai spun si altceva decat :”Vine, mama!”

Hai ca ma duc sa exersez: ”Ana are mere”…..”’Tanule, uite un tobolan!”:))))))))

Ps: nu stiu cand mai scriu aici…am o scumpete de fata de crescut…indiferent ce implica asta, as face-o over and over again, de dragul ei. Apoi mai e surioara ei de 3 ani, care incepe gradinita.

Dumnezeu sa ne ajute!:)

What’s love if u don’t respect the game?

Nu stiu daca e din cauza ca sunt insarcinata  si implicit ”emotionala” sau pentru ca cineva foarte drag mie a suferit o deceptie din dragoste.. dar voi scrie aici, cateva cuvinte.

E un post pentru fete, cred…nu stiu daca si la barbati dezamagirea, tradarea din iubire se simte la fel.Poate ca da, poate ca nu…voi sa-mi spuneti!

O femeie-copil sufera! e copil inca pentru ca abia a trecut un pic peste 20 de ani, si-a terminat facultatea, a inceput un job si viseaza la o viata frumoasa si plina…e neprihanita de dureri, suferinte, sacrificii, compromisuri de orice fel.

de ce sufera? pentru ca cel pe care s-a hotarat sa-l iubeasca nu-i raspunde la fel si nu e corect…pentru ca i-a spus ca o iubeste, ca vrea sa-i stea alaturi, sa o cunoasca mai bine. A mintit!

vedeti voi, indiferent cat de inteligente am fi, cate coronite si premii am lua la scoala sau evaluari bune la serviciu, cand vine vorba despre viata sentimentala suntem doar fete/femei care cred promisiunile celui de langa ele. Nu ne-a invatat nimeni ca trebuie sa te indoiesti ca spune adevarul (daca l-ar spune de unde ai stii?), asa ca atunci cand el pleaca mai departe de tine…ramai uimita, intrigata, nesigura si confuza.

Incepi sa dai vina pe tine, pe cine esti, trasaturi care alta data iti placeau la tine acum le combati si le gasesti cusururi, esti ratacita..

”Lasul”  meu a plecat intr-un Ajun de sarbatori de iarna si de atunci, primul frig al iernii imi goleste sufletul si ma face sa retraiesc durerea aia din spatele usii care s-a inchis. I spun las pentru ca un barbat trebuie sa stea in fata femeii careia pana ieri i-a spus ca o iubeste, sa o priveasca in ochi si sa-i explice ce simte, sa o faca sa inteleaga DE CE! Cand lasul pleaca fara sa explice nimic, bolborosind lucruri fara noima, revolta si confuzia ei creste.

El pleaca asadar, tu crezi bleguta ca se va intoarce curand, ca va regreta, ca sigur aude melodia voastra si suspina, ca sigur te va astepta cu flori si scuze si iti va spune ca-i pare rau, ca a fost un prost!!!Nu e adevarat! Nu se intampla asa….si tot ce iti ramane de facut este sa suferi, sa te aduni, sa te recompui practic si sa o iei de la capat, sa incerci sa fii corecta cu cel ce-l va urma, sa realizezi ca te indrepti spre un nou inceput si poate , spre Fericire.

Cu mine s-a intamplat! Faptul ca el a plecat a fost cel mai bun lucru din viata mea, desi la acel moment nu o stiam si a fost cumplit. Dar fiecare secunda peste, fiecare zi de la acea ruptura a insemnat putere, schimbare, multa dragoste si apoi o casnicie si o fetita scumpa si inca o burtica si noi promisiuni de fericire!!!

Nu stiu cum m-as comporta daca l-as intalni! Dar stiu sigur ca a contribuit la fericirea mea, la destinul meu si l-am iertat!

Asa ca, draga fata ce-mi esti…da, stii tu cine…te iubesc mult si vreau sa stii ca daca as putea ti-as lua durerea pentru ca stiu ce sa fac cu ea, dar nu pot! Voi conta insa pe tine ca esti puternica si rationala, ca vrei de la viata multe si ca nu te vei poticni de un aventurier banal. Voi conta pe tine ca-ti cunosti valoarea, ca vei iubi pe cineva care merita si ca poate candva…o sa zambesti si o sa-i multumesti in gand…”lasului” tau!

Emotii

Aseara am terminat de citit ”Jurnalul Oanei Pellea”. Am descoperit un om frumos, cum nu mai exista azi. La inceput mi s-a parut singura…supravietuitoare a doi parinti extraordinari, uniti de o dragoste unica unul pentru celalalt, pentru copila lor, pentru viata! Dar apoi, am inteles ca nu este asa! Oana Pellea il are pe Dumnezeu, e un om credincios de-adevaratelea! Zilele de sarbatoare evocate de ea in Jurnal au miros de emotie de copil in preajma Pastelui, Craciunului…M-a facut sa ma gandesc la bunica, la cartea ei de rugaciuni cu poze cu sfinti…m-a facut sa inteleg ca ce am e foarte valoros (o familie numeroasa pe care o iubesc si care ma iubeste). Imi amintesc ca am citit intr-un interviu ce-i raspunde mama ei (iubirea vietii ei, asa cum o numeste in Jurnal) satula sa mai lupte cu boala care i-a injumatatit trupul, la intrebarea Oanei: ”ce sa fac cand o sa-mi fie dor de tine? Invata-ma!”

Rapunsul: ”Pupa-ti mana!”…pentru ca fiecare copil poarta in el pe mama si pe tatal lui, nu?

Un alt lucru care m-a emotionat pana la lacrimi a fost felul in care a descris dorul fata de parinti, dorul de Amza, tatal ei, cand vazandu-l intr-unul din filme, se uita la obrazul lui, la gulerul camasii …camasa lui de acasa…camasa lui tata!

Superb!!

Mi-a placut sa citesc Jurnalul…este un Jurnal care chiar ” face bine”, un jurnal dedicat nemuriririi parintilor ei, lui Dumnezeu, prietenilor, publicului..este jurnalul unui Om Frumos.

http://www.revistatango.ro

La final va las cu poezia pe care Amza a scris-o la nasterea fiicei sale:

La nasterea Oanei
(poezie de Amza Pellea)

Te-ai intrupat din stele, din pulbere, din vint, din gindurile mele, din apa, din pamint si din iubirea noastra clocotitoare, vie … Ai inflorit, albastra, gingasa bucurie. Aluneci ca o raza de soare jucaus, esti apa dintr-o raza, esti pumnul meu, caus, din care, insetat, sorb viata-adevarata si bucurie multa, si lacrima curata, si muntele, si-oceanul, si cerul instelat … Prin tine-ntind o mina spre-nalt, spre infinit, iar tu te legi prin mine de cei care-au murit. Prin tine devin vesnic si capat sens si tel, prin tine sunt puternic, sint piatra, sint otel si, datorita tie, fetita mea cea mica, de-acuma lui taticu’ de moarte nu-i e frica!

El Matador!

Vara asta am fost in Spania, in concediu..Mi-a placut enorm! Am incercat sa surprind cat am putut din spiritul spaniol: oameni,traditii, mancare, locuri, istorie..vizitand pe rand Valencia, Cheste, Rechena, Barcelona, Madrid, Oropesa.

Ce mi-am dorit cel mai mult a fost sa merg la o corida! Nu stiam mai nimic despre traditia asta a lor, dar un prieten stabilit in Spania ne-a povestit cum se roaga toreadorii inainte de o corida, cum ”vara”- doi calareti, slabesc  taurul ca sa poata porni in lupta dreapta cu omul, ca exista toreadori (5-6 ) care au rolul de a ”agita” animalul, in timp ce matadorul (cel care-i va aplica lovitura de sabie, mortala, de altfel) ii observa comportamentul si isi gandeaste lovitura finala.

O corida de succes este cea in care matadorul impunge fara gres animalul, facandu-l sa ingenucheze rapid, moment in care taurului i se taie urechea si se arata publicului care aclama prin agitarea unor batiste albe. Doamnele, impresionate arunca evantaie, esarfe si alte podoabe la picioarele matadorului care face o tura prin fata spectatorilor (unele mai scapa si cate un numar de telefon pentru o noapte cu Eroul coridei), iar acesta le zambeste misterios si le restituie obiectele, flatat.

Localnicii spun ca matadorii sunt foarte bogati (vorbim de cei mai buni dintre ei), ca duc o viata presarata de placeri si scandaluri. Poti sa-i acuzi? Eu nu..Nu dupa ce am vazut acolo!

Pentru ca am vazut un Barbat, unul adevarat , masurand din priviri si sfidand un animal impresionant cum e taurul (de vreo 470 kg bucata in viu), care venea furios si sacait de impunsaturile calaretilor, ale sagetilor toreadorilor(de fapt niste harpoane mici) ..spumegand, racaind nisipul din arena cu copitele…brrrr!

Si ma gandeam: ok, unii fac bungee-jumping, altii participa la curse de masini de mare viteza, sar cu parasuta si ce-or mai face..si nu ma impresioneaza (nu stiu de ce), dar matadorii se lipesc de taur, dandu-i palme in trecere, se intorc cu spatele si lasa coarnele alea amenintatoare acolo, in spatele lor, isi gandesc apoi lovitura de sabie privind taurul in ochi si sarind pentru a o infinge in locul potrivit..Asta m-a impresionat!  Mi-a semanat a Curaj, Barbatie… si Sanchez, matadorul serii noastre la corida din Madrid i-a dat serii si izuri afrodisiace! Pe bune!

Am inteles imediat dragostea femeilor pentru toreadori pentru ca stiu ca e legata de puterea emanata de Barbat. Dar in ultimul timp singura putere pe care am vazut eu ca o emana un barbat si ma refer la absolut toti barbatii pe care-i  vad in jurul meu este maxim puterea emanata de  pozitia sociala, de functia lor sau pe cea emanata de banii lor. In Arenas del Toros am simtit insa Puterea aia pura, ce defineste barbatul, aia pe care eram convinsa ca o voi gasi cand fetita fiind si citind carti de capa si spada, de aventuri si dragoste speram sa intalnesc astfel de barbati si in viata mea de mai tarziu.Telenovelista fraiera!:)

Sa ma ierte barbate-miu (soi loca enamorada de ti, hombre:P), dar el ma roaga pe mine sa extermin tot ce e gandacel, paienjen in casa pe motiv ca lui ii e scarba:) Whatever! te intelege fata! Fiecare cu fobiile lui!

Ce vreau sa spun este ca totul a contribuit la o puternica impresie in seara coridei: arena imensa, publicul nerabdator, taurii mareti si tineri care intra atat de vii in arena si sfarsesc ucisi si tarati umilitor si cam barbar, toreadorii curajosi si imbracati in haine stralucitoare, facand gesturi ce le dau o tinuta aparte, romantica aproape..

Am auzit ca se vor interzice coridele..Nu stiu ce sa zic..si noi taiem porcul cam barbar asa si nu vine nimeni sa ne descoasa…Coridele insa fac din barbaria asta un spectacol, mi-a semanat a luptele gladiatorilor din vechime cu animalele salbatice..Recunosc insa ca..ma bucur ca am vazut o corida (asa pentru experienta), dar in calitate de turist participant am simtit pe rand compasiune pentru animal, un pic de greata la prima injunghiere, am varsat lacrimi la al doilea si chiar am vrut sa plec sa astept in masina sa se termine corida dupa al treilea taur.. A fost interesant sa vad un Barbat la treaba, dar n-as mai reveni..prea sangeros!!

Mircea Magdalena

… Asa o chema! Madalina Manole era un nume de scena. Vedeti habar n-ati avut (nici eu) pana ieri, cand ati aflat vestile proaste. Nu stiu ce-a fost, stiu doar ca s-a transformat deja in mizerie mediatica a la romani, cu multi ‘’avizati’’ care trancanesc aiurea pe la televiziuni in cautare de senzational. Parerea mea este ca poate nu a fost fericita niciodata: a fost casatorita ani de-a randul cu cineva mai in varsta si care cred ca i-a fost mai mult sprijin, indrumator in cariera sau tata decat iubit, amant…Madalina ardea pe fiecare melodie de dragoste…va dati seama cu ce pasiune putea iubi un barbat?Unul potrivit?

Si apoi, publicul care cu trecerea timpului a gustat alte genuri muzicale, nonvalorile din televiziuni care i-au luat locul pe fotoliile de pe la emisiuni, vorbind de sms-urile cu fotbalistii sau de cat de bine se simt dupa implant! Hai sa recunostem: noi (oameni din public), media, casele de discuri, vedetutele de azi, presiunile de acasa (un copil foarte dorit si tot ce implica cresterea lui pana la un an), un nou album, anii care au trecut etc…toate au contribuit la depresia ei. Am avut momente de depresie in viata si stiu cum e, stiu ca nu mai percepi nimic la fel..Si sincer, un copil nu e suficient sa te faca sa traiesti (inseamna enorm, e drept), dar mai esti si TU in afara acelui copil si trebuie sa-ti gasesti locul, echilibrul in lume..

Am ascultat declaratiile ei de fericire,dar poate ca sunt ceva ce dorea sa transpara . Doar era persoana publica, o artista care s-a tinut departe de scandaluri si mizerii si cred ca nu i-a fost usor. Eu am ‘’cunoscut-o’’ de mica, ca pe o fata superba, cu o voce incredibila, mi-a inspirit feminitate, delicatete si finete si am iubit fiecare melodie de-a ei. Si nu, nu e o declaratie entuziasta de dupa moartea ei, pentru ca eu am crescut cu magnetofonul lui tata si am ascultat Savoy, Madalina Manole, Mirabela, Generic, Albatros si multi, multi altii… In ce priveste muzica pe care o ascult acum la radio, ei nu se regasesc pe playlist, asa ca incet incet, auditoriul uita de ei, pentru ca nu-i mai aduce nimeni in fata. Asa cum uiti de un prieten si peste ani, un telefon sau o intamplare te face sa ti-l amintesti, sa zambesti, sa vrei sa-l mai vezi. Saptamana trecuta, am ascultat la radio melodia aia dulcica a lui Mihai Constantinescu: ‘’cu creionul pe hartie, o papusa am desenat/ am inchis indata ochii/si pe tine te-am visat…’’ Am zambit, am murmurat fiecare vers pe drumul pana la serviciu si mai apoi am incercat sa-mi invat fetita sa-l cante ( e vesel, frumos si desi la momentul ala o interesa mai mult sa omoare o gargarita, nu ma las pana nu-l canta. Mai ales ca omoara gargarite!:))

Eu am potpuriu cu muzica lor si ma bucur cand vad artisti ca ei la televizor (nu sunt adepta unui gen sau altul de muzica..acum ascult Trompets si in mometul urmator ascult Generic sau picur ochii la vreo balada rock). Sunt sigura ca mai sunteti atatia care simtiti la fel…chiar ma gandeam la un moment dat sa scriu pe la emisiuni sa nu mai aduca toti tampitii, doritori de imagine publica. M-am saturat sa scot posturi romanesti din grila mea de programe, sa ma uit doar la desene animate sau sa-mi descarc filme,muzica, informatii numai de pe internet. Am ochelari de protectie la computer, pentru Dumnezeu!Si acasa am LCD de 91 cm de care vreau sa ma bucur !Lasand gluma la o parte.. Sunteti Televiziune, fascinati-ma pls!!!

In ce-o priveste pe Madalina, imi pare rau pentru ca a simtit astfel, cred ca i-a fost tare greu sa ia o decizie ca asta si ca s-a simtit tare singura! Imi pare rau pentru baietelul ei, care nu o va cunoaste, imi pare rau ca toti care au iubit-o vor simti vina…IMI PARE ATAT DE RAU!

Hai acasa!!

De cateva luni fac AMR-ul zilelor.. pana cand ne vom revedea!

Sa explic: suntem 3 copchii acasa la mama, ne iubim maxim unul pe altul si viata ne-a imprastiat care pe unde..

Eu am plecat la 14 ani la liceu, departe de casa , frustrata de prezenta parintilor si a fratilor mei:un frate mai mic cu 2 ani si o sora mai mica cu 9.Imi amintesc cum plangeam duminica de duminica in fata ferestrei cand imi pregatea mama ciorba la borcan, pentru ca duminica nu era deschisa cantina internatuluI de fete de la pedagogic, sau mai plastic, fetelor de la Scoala Normala (suna ciudat atunci, suna ciudat si acum:P). La 14 ani maxim de greu in viata dupa ce au plecat ai mei si m-am vazut singura in ditai camera de 10 fete a fost sa-mi imbrac patucul in lenjerie. Dupa juma de ora de invartit cearceafuri si fete de perne, de privit cu ochi umezi in directia fetelor de la tara (rumene si inaltute si fortzoase…da, si fortzoase!) am renuntat. Dar a venit Rodica si din 3 scheme l-a dovedit!!Draga de Rodica..

Au urmat ani frumosi, plini de experiente vesele si triste: zbenguieli prin internat, pe la discoteci, primul sarut si primii fluturi in stomac, fugit la film, pupaturi patimase si stangace prin intunericul salii, in ultimele locuri din spate, dezamagirea din dragoste, despartiri, prietenii pe viata, prietenii pierdute, decizii de viata de una singura (in lipsa telefoanelor mobile, parintii erau rar consultati), singuratate, lipsa intimitatii (5 ani de zile, patul ”de spital” si dulapul de haine au reprezentat ”acasa” pentru mine) note, examene, prosteli, avant, mandrii etc. Imi amintesc de pisoiul de sor-mea: pe atunci avea 5-6 ani si il intreaba pe tata la un incept de an scolar: ”tati, unde o duci pe Miri?”..”la internat!”..si ea: ”si sunt multe fete bolnave acolo?”…tare, sis!!! internat-spital, close enough”!!!)))

Dupa alti doi ani a plecat frate-miu de-acasa: Liceul Militar!  Alte doruri, asteptari, emotii, revederi…

Cum spuneam suntem2 parinti, 2 fete si-un baiat si el e categoric ”dragul nostru”, al tuturor! Internatul lui a fost mai rigid, l-a maturizat instantaneu, i-a frant si lui aripi si i-a dat altele..Cu toate astea a cunoscut acolo oameni care i-au infrumusetat viata de licean si de student, mai tarziu..pentru ca si baietii (chiar daca plang cateodata:))) au mii de tampenii, betii de facut si povestit…si noi il asteptam cu inima la gura sa vina, sa-i probam hainele militaresti, sa facem poze, iar el sa ne faca sa radem in hohote! Esti  talentat Bro, ai un har!

Timpul a trecut si azi, dupa ani si ani de licee, facultati, serviciu, triunghiul nostru: Urziceni (parinti)-Ploiesti (Bro)-Bucuresti (eu si sor-mea) va arata altfel: va fi Bucuresti-Bucuresti- Bucuresti (sau pe-aproape:). Adica eu am ramas in Bucuresti dupa facultate, la fel si sora noastra si vine si el, ”cel mai plecat de-acasa” dintre noi, cu sotie, serviciu si cateva module de mobilier..vine Acasa! O sa fim toti 3 din nou (de fapt suntem vreo 6, ca avem soti, sotii, un copchil in gasca noastra mare).

Nu stiu exact care e CASA unui om: cea parinteasca, internatele, gazdele, chiriile, apartamentul in rate la banca?La noi, Acasa este unde suntem toti, impreuna ca un ghem incalcit , galagios si colorat. Acasa va fi la mine sau la Bro sau la Sor’mea sau la parinti…sau oriunde ne vom decide sa fim impreuna la un film, la o Sarbatoare, la o masa plina de voie buna, de dragostea parintilor nostri, de tineretea soramii, de dantuiala oltencei noastre, de copilariile debitate de barbate-miu, de glumele lui Bro, de frumusetea si candoarea fetitei mele!

Asa ca, Rox si Bro…va  asteptam ACASA!

AMR: 15 ZILE!!!!

si mai am o dedicatie, sa lasam nostalgiile…sa vina la noi!!!!

Pentru EL, cu dragoste…

Vreau sa va vorbesc un pic de singurul barbat adevarat pe care l-am cunoscut (altul decat cei pe care-i iubesc neconditionat, prin legaturi de sange).

toata viata am asteptat sa intalnesc pe unul ca EL: maniere ireprosabile indiferent de situatie, plin de un umor subtil si greu de digerat de mediocri, aspect placut, un intelectual si gentleman prin definitie. El nu expune niciodata in prezenta unei domnisoare sau doamne lucruri, ce crede el, nu o privesc: griji financiare, detalii administrative legate de diferite aspecte ale vietii, vulgaritati de orice fel. Acorda o mare importanta relatiilor interumane, ajuta orice prieten sau cunostinta daca ii sta in putere fara sa ceara nimic in schimb (tacit insa, am observat ca vrea totusi ca cei care sunt ajutati sa inteleaga insemnatatea gestului lui, sa aprecieze, fara multumiri in zadar insa). Ii plac oamenii de calitate (doar e unul) si sufera vadit cand e dezamagit de lipsa caracterului la cei din jur. Iubeste arta, frumosul, sinceritatea, potentialul, valoarea…

A crescut zeci de oameni (la propriu), sprijinindu-i in cariera sau in momentele grele din viata. Majoritatea ”copiilor” lui (natura nu i-a daruit unul biologic) traiesc in afara tarii, il suna an de an de ziua lui sa-i multumeasca , sa-i ureze numai bine. A purtat de mana studenti in cautarea unei loc de munca, prieteni bolnavi pe la spitale si doctori buni, a sprijinit nepoti in intemeierea unei familii, a daruit tot ce a avut si i-a stat in putinta.

Prima sotie (oglinda lui) i-a murit tanara : o lovitura nedreapta si neasteptata cauzata de un cancer. De atunci nu a mai trait pentru el nici un moment: a vandut tot ce avea (o situatie financiara buna, a fost director ani de zile, a cunoscut ministri si diplomati, oameni de afaceri etc), a impartit rudelor si prietenilor valori numeroase si a inchiriat pentru el un apartament modest. Anii au trecut, el a ramas amortit pana a cunoscut pe cea care i-a devenit a  doua sotie: o femeie frumoasa, cu doi copii dintr-o casnicie nereusita, dornica sa evadeze din existenta ei. A salvat-o de destinul ei si i-a oferit altul…nu stiu ce gen de mila i-a purtat, dar i-a dat numele lui, desi i-a cunoscut limitele sufletesti si spirituale. A ramas binefacatorul ei peste ani, desi nu-i impartaseste viziunea de viata, valorile, micile si marile placeri. El o ajuta robotic, o iarta pentru micimea  vietii ei, o alinta ”fetito” si ii poarta de grija.

Pe EL il ador! Ma ingrozeste gandul ca nu se mai nasc barbati ca el…ca fetele, femeile de azi nu vor cunoaste unul la fel . Ma doare faptul ca i-au ramas ani putini (are 84 de ani si e bolnav de cancer), ca nu reusesc sa-l vad de cate ori as dori, ca plange des uitandu-se ce lasa in urma sau rememorandu-si viata. As vrea sa stau cu el ore in sir, sa-i vorbesc, sa-mi vorbeasca…e cuceritor: stie multe, a trait atatea si eu ma simt mica langa el si as vrea sa-l asigur ca il inteleg , ca stiu ce face, ca stiu ca n-a mai iubit pe nimeni ca pe prima sotie, as vrea sa-i citesc din cartile preferate, sa ascult cum formuleaza frazele (alminteri decat noi) , sa-l tin de mina..sa-i aduc un zambet sau sa-i fac o bucurie…orice!

Ieri l-am vazut din nou: plangea! Ca lasa o femeie neputincioasa in urma, slaba de inger, in lumea asta mare! A vrut sa tina discursul legat de moartea lui, ce sa facem, cum sa facem…se gandea doar la ceilalti…Nimic pentru el! Nimic!!

Nu stiu ce pacate ispaseste EL in viata asta, dar stiu sigur ca nu sunt ale Lui. Si in comparatie cu EL, noi ceilalti stam in fata lui marunti,  neciopliti, neindemanatici….Ma uit la oamenii din jur. Ar trebui sa nu-si mai admire atat propriul eu, ci sa se  apuce de lucru, pentru ca lasa de dorit!! Iar Lui, o sa-i soptesc la ureche data viitoare (pentru ca nu ramanem niciodata singuri) sa stea linistit, sa nu-i fie frica de ce va urma, pentru ca o va regasi pe ea, prima lui doamna..pentru ca aici ”fetita” lui va continua sa-si duca destinul (chiar daca nu a inteles nimic din EL), ca eu nu o sa-l uit niciodata si ca regret ca l-am avut atat de putin pentru mine…ca regret ca nu se mai nasc oameni ca EL!

Dorele, mai baga lemne!…

Trebuie  sa  recunosc ca romanul e dat dracu’, nene!

Mie imi punea mamaie ligheanul la soare si cand era calaie intram la balacit.

Da, nea ”Dorel” asta e mai operativ! Pun pariu ca daca-l punea sef’su de santier sa faca o treaba calumea, se scarpina prostit, dar cand vine vorba de confort, Cezarul isi ia ce-i al lui, right?

Hai ca nu mai pun si eu lemne pe foc pe subiectul asta!:P

te iubesc!

Ieri am sarbatorit 2 ani de casnicie si pentru ca sotul meu (Cris) mi-a oferit un trandafir si o carte de poezii, m-am gandit sa-i fac si eu (Anticrisu’) un cadou frumos.

La multi ani, iubitule! Multumesc pentru dragostea ta si mai ales…multumesc pentru Sara noastra dulce! te iubesc!

PS: urmareste slideshow cu melodia de jos!(nu ma prea pricep la inserturi fisiere in blog… so:))

This slideshow requires JavaScript.

A batrana:)))

Saptamana trecuta cand ma macinau depresiile  va povesteam ca am luat si o masura pentru asta si anume: m-am inscris la cursurile de street dance ale lui CRBL. Boon!

Asa ca m-am dus plina de speranta, dar si de indoieli legate de decizia mea, pentru ca ma simteam ca femeile de peste 40 de ani care isi pun minijupe in cautarea tineretii sau ca barbatii de aceeasi varsta care se urca pe motor dupa ce au crescut doi copii cat ei de mari. In fine…criza de 30 de ani sau nu, am ajuns la sala (mai devreme) am bagat un cap pe usa…era grupa de dinainte : vreo 12 copchii saltareti cu varste cuprinse intre 10-17 ani.

Aici e momentul cand am devenit nervoasa, gandindu-ma ce masa caut eu acolosa intre copchiii aia, care au toate motivele sa admire street dance-ul, sa topaie  si sa se tavaleasca pentru ca e fun. Eu ce scuza am?

Astept sa se faca ora 19.30 si sa se adune grupa (la telefon mi se recomandase grupa aceasta dupa ce le-am spus cate primaveri numaram) si vaz cum incep sa intre de-alde 10 ani . Dupa ce s-au strans cativa ma duc la ei si-i intreb politicos daca mai trebuie sa vina cineva (erau 5 kinderei ) sau daca mai vin si persoane mai in etate. Unul mic curajos cica: mai sunt doua tanti de 28 si 31 de ani (atat aveam si eu), dar nu vin des, ca au treaba acasa!

MISTO! In momentul ala ma gandeam ca mai bine stateam acasa si bagam un pic aspiratorul, ca de cand am dus copilul la bunici sunt in greva…no motivation at all (eu ma duc la dansuri, sunt emancipata!) Ma gandeam cum naiba o sa intru  in sala si o sa ma uit la toti copiii aia si la antrenoare (ea avea max 17 ani) …

Am intrat, am achitat, am semnat si contractul cu ei, am rezistat si la o gluma cu…puteti semna si la rubrica ”parinte” si la ”elev”…hahaha!!!

Whatever! Ce vreau sa va spun este ca in viata mea nu m-am simtit mai ”a batrana” ca atunci, mai ”umilita” de niste zgaibe de copii talentati (eu eram prea ocupata sa sar peste miscari sau sa ma duc in dreapta cand miscarea era la stanga..si spuneam impaciuitor antrenoarei” nu mai pierdeti timpul cu mine, ocupati-va de ei, eu prind din zbor!” …yeah, right!)

Una peste alta..mi-a placut! ma mai duc, ma voi autoflagela in continuare, pt ca antrenorii sunt buni, grupa e talentata si de gasca (tantee rules, dont’cha, kids?) pentru ca Sara mea e inca la bunici vreo luna si am un pic de timp liber si pentru mine, pentru ca nu-mi vine sa cred ce varza sunt la dans!:))

Sincronul s-a dansat pe melodia asta, care e chiar misto!